Compania Ford a anunţat că va rechema în service peste 140.000 de autoturisme Focus din cauza unei defecţiuni la ştergătorul din partea scaunului pasagerului, potrivit abcnews.go.com.
Reprezentanţii comisiei de verificări spun că problema pleacă de la sigilarea greşită a firelor electrice de la motorul ştergătorului.
Din această cauză, apa poate pătrunde în interior, oprind funcţionarea ştergătorului şi crescând riscul unui accident.
Reprezentanţii Ford Motor Co. au declarat că nu au fost înregistrate incidente până la acest moment.
Maşinile rechemate au fost construite între 1 august 2010 şi 18 octombrie 2011.
Acțiunea de remediere a problemei urmează să înceapă în luna mai, iar reprezentanţele Ford vor repara defecţiunea gratuit aflam de la Adevarul.