Poliţiştii Interpol din nouă ţări au căutat, în Autovit, limuzine furate.
Vânzoleală mare ieri în târgul de maşini Vitan-Bârzeşti din Capitală! Zeci de poliţişti români ajutaţi de colegii din Germania, Italia, Spania şi alte ţări membre Interpol au luat la puricat toate maşinile scoase la vânzare, în căutarea celor furate din spaţiul european.
Din nefericire pentru ei, rezultatul căutărilor a fost unul dezamăgitor: nu s-a găsit nici măcar o maşină furată, ci doar două “suspecte”, adică fără ca proprietarii să aibă actele la ei.
În târg, samsarii de maşini de lux îşi dădeau coate între ei şi le râdeau poliţiştilor în faţă. Pe la spate vorbeau de acţiunea Interpolului ca fiind una “sifonată” din interior.
“Păi se ştia de câteva zile că vin aştia duminică în control. Cine avea ceva de ascuns a plecat demult. Că doar nu stai ca prostul să te prindă şi să te bage la pârnaie. Şi dacă vor să salte maşini furate, să se ducă în intersecţiile alea mari, unde sunt parcate maşinile cu zecile, nu aici, în târg”, spune unul dintre tuciurii cu BMW alb.
Băieţii din Vitan sunt unşi cu toate “alifiile” şi vorbesc deschis de metodele de a tranzacţiona limuzine. Cel mai la-ndemână e leasingul. Iei o maşină în România, pe firmă, şi o duci afară, cu acte false. Abia după trei luni banca poate cere executarea silită, iar procesul durează un an.
Până atunci, firma intră în faliment. O altă metodă uzitată este cea a închirierii unei maşini din ţările Europei Occidentale şi aducerea ei în România. Aici, samsarii apelează la oameni simpli, “săgeţi”, le dau banii de chirie pe maşină şi 200 de euro de buzunar. Oamnii aduc maşina în ţară şi aici e preluată de mafie şi schimbate seriile şi actele. Pe urmă se vinde cu zeci de mii de euro.
După cinci ore de căutări, poliţiştii s-au retras bifând doar cele 17 maşini depistate în ţară pe durata celor şapte zile a acţiunii Interpolului.
Lesingul în România şi închirierea limuzinelor din afara ţării, două metode la-ndemâna traficanţilor de maşini
Fotbalişti, traficanţi de maşini
Mijlocaşul dinamovist Andrei Mărgăritescu şi fostul fotbalist Cristian Munteanu, au fost condamnaţi de Tribunalul Bucureşti pentru implicare într-o reţea de trafic cu maşini furate.
Cei doi ar fi cumpărat limuzinele de la membrii unei grupării vizate de anchetatorii ştiind că acestea au o provenienţă dubioasă. Şi fostul rapidist Dănuţ Lupu a fost anchetat după ce a fost prins la volanul unei maşini cu numere false. El conducea un BMW Seria 5, care avea numere false şi seria şasiului modificată.