Comisia Europeană recomandă echiparea obligatorie a motocicletelor cu sisteme ABS, începând cu anul 2017, proiectul de lege aflându-se deja în procedura de dezbatere din cadrul Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că ar putea fi adoptată până la sfârşitul acestui an.
“Noile prevederi cadru pentru motociclete se vor aplica modelelor pe două roţi cu o capacitate cilindrică de peste 125 de centimetri cubi”, a comunicat ieri Bosch susţinând că a dezvoltat o linie de produse independentă, destinată exclusiv motocicletelor.
Conform experţilor, sistemul de antiblocare a roţilor reprezintă un mare câştig în materie de siguranţă.
Cu ajutorul acestui sistem de siguranţă activă, motocicliştii pot frâna în condiţii sigure chiar şi în situaţii critice, fără a bloca roţile şi a provoca o răsturnare inevitabilă. Astfel, distanţa de frânare se scurtează vizibil.
Potrivit statisticii furnizate de Bosch, în anul 2008, în Uniunea Europeană au decedat 5.520 de motociclişti; reprezentând 14 procente din numărul total de persoane ucise în accidente rutiere.
În Germania, în acelaşi an, s-au înregistrat 656 de decese. Comparativ cu anul 1997, această cifră aproape că nu s-a modificat, în timp ce numărul conducătorilor auto decedaţi în aceeaşi perioadă s-a redus vizibil – o evaluare realizată în 17 state europene indică un regres de 49 de procente pentru această perioadă.
Conform Consiliului European de Siguranţă a Transporturilor ETSC (European Transport Safety Council), în Europa, pericolul de a avea un accident mortal cu o motocicletă este de 18 ori mai mare pentru aceeaşi distanţă parcursă, decât în cazul unei călătorii cu autoturismul.
Chiar dacă sistemul de antiblocare a roţilor a fost integrat pentru prima dată într-o motocicletă încă din 1988, în prezent, în Europa, numai 16 procente din totalul motocicletelor, mai exact doar una din şase motociclete, sunt echipate cu acest sistem de siguranţă.
Sursa: Curierul National