Reincepe programul Rabla 2012 – Programul Rabla 2012 pornește de luni, 19 martie 2012, prin înscrirea și validarea colectorilor şi producătorilor.
Proprietarii de rable, persoane fizice, se pot se pot adresa firmelor colectoare, pentru casarea autoturismelor vechi, începând din data de 3 aprilie și până în19 noiembrie 2012, anunţă Ministerul Mediului şi Pădurilor.
Guvernul va menţine prima de casare a maşinilor vechi, acordată prin programul “Rabla”, la 3.800 lei.
Pentru acest an, Administrația Fondului pentru Mediu a prevăzut un buget de 114 milioane lei care permite scoaterea din uz a 30.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani.
Ca și în 2010 și 2011, cuantumul primei de casare este 3.800 lei, fiind exprimată printr-un tichet cu valoare nominală.
De asemenea, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pot fi utilizate cel mult 3 tichete valorice.
Prin Programul Rabla, în ultimii 2 ani, au fost casate 305.964 autoturisme uzate şi au fost achiziţionate 101.766 autoturisme noi, dintre care, 40.269 de origine autohtonă aflam de la Adevarul.
Lista producătorilor, importatorilor de autoturisme şi distribuitorilor autorizaţi să participe în anul 2012 la Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, precum şi cea a operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz vor fi publicate pe site-ul AFM, www.afm.ro, în cadrul secţiunii „Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2012″.