Dacia va începe fabricarea de motoare Euro 6 la finalul anului
Dacia și Centrul de Tehnologie Renault din România (RTR), care fac parte din Polul Auto Muntenia, au semnat, luni, două proiecte de investiții cu Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial ‘Creșterea competitivității economice’, care vor sprijini Dacia să testeze noile motoare.
‘Proiectul ne va ajuta cu investiții într-un centru de prototipuri vehicule și în bancuri de testare motoare Euro 6‘, a spus directorul general al Dacia.
Cele două proiecte de investiții au o valoare cumulată de peste 171 milioane lei (38 milioane euro), iar finanțarea nerambursabilă este de peste 62 milioane lei (13,7 milioane euro).
Vor fi realizate elemente de infrastructură pentru instalarea noilor linii de fabricație punte spate 4×4 și matrițe pentru cadre laterale și vor fi construite două hale destinate testărilor de motoare și de autovehicule în condiții de siguranță și fără impact negativ asupra mediului.
Luni, Autoritatea de Management a semnat în total șase proiecte cu Polul Auto Muntenia, pe lângă cele două proiecte de investiții mai figurând un proiect de cercetare-dezvoltare în valoare totală de 1,2 milioane euro pentru RTR și trei proiecte în valoare totală de 740.000 de euro, prin care se asigură implementarea coordonată a proiectelor.
În urma implementării proiectelor vor fi create și menținute 108 locuri de muncă, vor fi obținute trei brevete pentru inovații, cifra de afaceri la nivelul Polului va crește cu 17%, iar cifra de afaceri din export va crește cu 21%.
Polul Auto Muntenia cuprinde 30 de entități, din care 21 de societăți comerciale și include și autorități locale și universități. Cifra de afaceri la nivelul Polului este de 3,1 miliarde euro, iar cifra de afaceri din export este 2,2 miliarde euro.
Sursa, citeste mai departe.