În primele nouă luni ale anului, BMW Group şi-a extins vânzările la nivel mondial cu 1,7%, la 1.866.198 de unităţi. Livrările în septembrie au fost mai mari cu 4,6% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cu un total de 248.684 de automobile premium BMW, MINI şi Rolls-Royce livrate clienţilor.
“După lansarea pe piaţă cu succes a noilor BMW Seria 7, BMW X7, BMW Seria 8 Coupé şi BMW Seria 8 Cabriolet, BMW Seria 8 Gran Coupé este acum în showroomuri începând din septembrie. Prin această ofensivă de modele, ne continuăm extinderea poziţiei în segmentul de lux foarte profitabil”, a declarat Pieter Nota, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG şi responsabil pentru clienţi, mărci şi vânzări. “De asemenea, oferim cel mai larg portofoliu electrificat dintre toţi competitorii noştri. În cel de-al şaselea an, modelul electric BMW i3 continuă să performeze foarte bine şi, prin urmare, va continua să facă parte din portofoliul nostru şi în anii următori. Vom lansa un alt automobil electric, MINI Electric, spre finalul anului.”
Vânzările totale ale mărcii BMW pentru primele trei trimestre ale anului au crescut cu 2,2%, la 1.601.397 de unităţi. În septembrie, un total de 210.427 de automobile BMW au fost livrate clienţilor (+4,8%). BMW X3 (+74,0%) şi BMW X4 (+43,4%), în special, au avut creşteri de peste 10 procente în acest an. În cele şase luni de la lansarea pe piaţă, 25.125 de modele BMW X7 (SAV din clasa de lux) au fost livrate deja clienţilor de pe mapamond.
Vânzările de modele BMW Group electrificate au crescut cu 10,1% în septembrie, la 16.035 de unităţi – în parte şi datorită noului BMW 330e. Vânzările BMW i din septembrie au urcat cu 23,9%, la 4.148 de unităţi. Vânzările modelului plug-in hybrid MINI Cooper SE Countryman ALL4 au crescut cu 35,9% în primele nouă luni ale anului, atingând un total de 11.996 de unităţi.
BMW Group intenţionează să aibă un milion de maşini electrificate pe şosele până la finalul anului 2021. Compania se aşteaptă să fi livrat un total de o jumătate de milion de automobile BMW şi MINI electrice şi plug-in hybrid până la finalul acestui an. De asemenea, BMW Group intenţionează să ofere 25 de modele electrificate până în 2023 – peste jumătate dintre acestea vor fi integral electrice.
Vânzările mărcii MINI au atins 37.786 de unităţi la nivel mondial în septembrie: o creştere de 2.9%. Într-un segment foarte competitiv şi cu accent pe o dezvoltare profitabilă a vânzărilor, vânzările anuale au totalizat 261.024 de unităţi (-1,8%). Cu o creştere de aproape 20%, MINI Countryman, model versatil popular, a contribuit puternic la vânzările mai mari ale mărcii în septembrie.
Creşterea vânzărilor a continuat la Rolls-Royce, cu un total de 3.777 de automobile Rolls Royce Motor Cars livrate în acest an către clienţii de pe mapamond (+42.0%). Creştere s-a înregistrat în fiecare regiune a lumii, cu o cerere susţinută pentru toate familiile de modele. Vânzările Wraith, în special varianta Black Badge, au performat foarte bine în această perioadă. Cererea excepţională din partea clienţilor pentru Cullinan continuă, rezultatul fiind o listă de comenzi foarte consistentă, care acoperă mare parte din primul trimestru al anului 2020. Marca rămâne pe drumul spre un an 2019 puternic.
BMW Motorrad a înregistrat creştere solidă a vânzărilor şi a putut să menţină acelaşi nivel ridicat ca şi anul trecut. În primele trei trimestre din 2019, 136.932 de motociclete şi maxiscutere au fost livrate clienţilor din lumea întreagă (+8,0%). în septembrie, 15.834 de unităţi (+12,1%) au fost vândute în lume
Vânzările BMW şi MINI în regiuni/pieţe
În septembrie, BMW Group şi-a mărit vânzările în cele trei regiuni principale de vânzări: Europa (+4,4%), America (+4,0%) şi China continentală (+5,8%). Pentru prima dată, peste o jumătate de milion de automobile a fost vândută în China continentală în primele trei trimestre ale anului. Datorită succesului modelelor BMW X şi a noului BMW Seria 3 Sedan în SUA, vânzările mărcii BMW în septembrie au fost mai mari cu 6,0% faţă de anul trecut. În Germania, din cauza schimbărilor de modele în segmentul compact, BMW Group a înregistrat un declin pentru septembrie (24.445 de unităţi/-15%*). În acest an, BMW Group a raportat o creştere de 3,6% a vânzărilor, 240.009 automobile fiind livrate pe piaţa germană.
Într-un mediu de piaţă global care continuă să fie volatil şi foarte competitiv, compania se aşteaptă să obţină o creştere uşoară a vânzărilor pentru întregul an şi rămâne angajată faţă de strategia sa de a prioritiza rentabilitatea faţă de volum.
Vânzările BMW & MINI pe scurt
Septembrie 2019 | Comparativ cu anul anterior (%) | În 2019, inclusiv septembrie | Comparativ cu anul anterior (%) | |
Europa | 118.600 | +4,4 | 808.689 | -0,8 |
– Germania* | 24.445 | -15,0 | 240.009 | +3,6 |
– Marea Britanie | 37.517 | -1,5 | 177.126 | -2,4 |
Asia | 84.302 | +5,2 | 680.097 | +6,7 |
– China (continentală) | 63.083 | +5,8 | 526.017 | +14,4 |
– Japonia | 7.999 | -15,8 | 55.309 | -1,7 |
America | 40.494 | +4,0 | 333.583 | -0,5 |
– SUA | 30.972 | +5,5 | 260.180 | +0,4 |
– America Latină | 4.807 | -1,3 | 39.880 | -1,7 |
*Date privind înmatriculările provizorii
Vânzările BMW Group în/până în septembrie 2019, pe scurt
Septembrie 2019 | Comparativ cu anul anterior (%) | În 2019, inclusiv septembrie | Comparativ cu anul anterior (%) | |
Automobile BMW Group | 248.684 | +4,6 | 1.866.198 | +1,7 |
BMW | 210.427 | +4,8 | 1.601.397 | +2,2 |
MINI | 37.786 | +2,9 | 261.024 | -1,8 |
Rolls-Royce | 471 | +38,5 | 3.777 | +42,0 |
BMW Group electrificate** | 16.035 | +10,1 | 96.570 | -1,0 |
BMW Motorrad | 15.834 | +12,1 | 136.932 | +8,0 |
**automobile BMW şi MINI electrice şi plug-in hybrid