Primul dintre cele două week-enduri de cursă ce au loc pe “Circuit Zolder” (Belgia) a început relativ bine pentru reprezentanţii BMW. După locul al patrulea în prima cursă, Timo Glock (Germania) a dus iQOO BMW M4 DTM pe prima poziţie a grilei pentru manşa a doua.
În calificările de duminică, el a fost urmat de Sheldon van der Linde (Africa de Sud / Shell BMW M4 DTM), ceea ce a fost cel mai bun rezultat pentru BMW în calificările din 2020. BMW M4 DTM a obţinut şi o clasare pe podium, datorită lui Lucas Auer (Austria), aflat la a doua performanţă a sa din sezonul 2020 al DTM.
Cursa 1: Într-o sesiune de calificări palpitantă, Glock a obţinut locul al doilea, în prima linie a grilei, în condiţii de pistă umedă. Pista nou asfaltată a fost aproape uscată la începutul cursei. După schimbări de poziţie, Glock a efectuat din nou manevre de depăşire curajoase şi până în turul 30 din totalul de 42 de tururi a părut capabil să obţină un loc pe podium. La acel moment, el a pierdut o poziţie şi a coborât pe locul al patrulea, pe care l-a apărat până la final.
Iniţial, van der Linde a căzut de pe locul al şaselea pe al 13-lea, după care a început să-şi facă loc prin pluton, ajungând din nou pe poziţia a şasea. Philipp Eng (Austria / ZF BMW M4 DTM) a încheiat pe locul al nouă. Jonathan Aberdein (Africa de Sud / CATL BMW M4 DTM) a ocupat poziţia a 11-a, chiar înaintea lui Lucas Auer (Austria / BMW Bank M4 DTM). Marco Wittmann (Germania / Schaeffler BMW M4 DTM) a fost pe un loc al cincilea foarte bun până în partea finală a cursei, dar o problemă a cutiei de viteze l-a obligat să revină la standuri chiar înainte de încheierea manşei.
Declaraţii după cursa de sâmbătă:
Jens Marquardt (BMW Group Motorsport Director): “În calificări am făcut o treabă bună în condiţii mixte şi am ratat de puţin obţinerea unui pole position prin Timo Glock. Aflaţi pe locurile al doilea, al patrulea şi al nouălea, eram plasaţi foarte bine pe grilă, ceea ce înseamnă că ne-am îmbunătăţit considerabil performanţele în calificări. Cursa nu a fost chiar uşoară pentru noi. Se poate vedea că am pierdut ceva ritm de cursă şi nu am putut să-l menţinem de-a lungul întregului stint. Este păcat că am ratat podiumul. Timo a fost atât de aproape, dar pneurile lui nu au mai fost suficient de bune la final. Îmi pare rău pentru Marco Wittmann care nu a putut termina cursa din cauza unei probleme a cutiei de viteze. Trebuie să analizăm situaţia în detaliu pentru a vedea dacă strategiile au fost bune şi să încercăm să obţinem maximum din calificări, dar să menţinem ritmul şi în cursă.”
Timo Glock (#16 iQOO BMW M4 DTM, BMW Team RMG, grilă: locul 2, cursă: locul 4): “Desigur, aş fi fost mai fericit să ajung pe podium, dar mi-a fost clar că modelele Audi au un ritm de cursă puternic. Acest lucru s-a putut vedea deja din antrenamentele libere. Dar, per total, sunt mulţumit cu locul al patrulea; am reuşit puncte importante, dar nu suntem suficient de puternici contra primilor trei. Sunt foarte buni în privinţa gestionării pneurilor, iar acesta este capitolul unde avem dificultăţi şi trebuie să îmbunătăţim.”
Cursa 2: Duminica a început cu o sesiune de calificări de succes pentru echipele BMW. Glock a stabilit cel mai bun timp pe o pistă în uscare şi a obţinut pole position. Van der Linde l-a acompania în prima linie a grilei şi a început cursa de pe locul al doilea, completând cel mai bun rezultat pentru BMW într-o sesiune de calificări din acest sezon.
Cu toate acestea, cursa a avut o desfăşurare dramatică încă de la început. Glock s-a răsucit pe bancul de pietriş după un contact în primele viraje şi a retrogradat în pluton. Apoi, cursa s-a schimbat complet când un accident în care a fost implicat Robin Frijns (Olanda / Audi) a fost urmat de o perioadă de intervenţie a safety car. Beneficiari au fost piloţii care deja îşi efectuaseră pit stopul obligatoriu şi au putut câştiga poziţii. Printre aceştia s-au numărat Auer şi Glock; Auer s-a găsit în poziţia de a urca pe podium şi în cele din urmă a urcat pe treapta a treia, fiind urmat imediat de Glock.
Van der Linde a fost lider în timpul neutralizării, dar imediat după a efectuat pit stopul obligatoriu. Acelaşi lucru a fost valabil şi pentru Wittmann, şi el lider pe parcursul mai multor tururi după neutralizarea cu safety car. În cele din urmă, Wittmann a încheiat al optulea, iar van der Linde a fost al zecelea. Jonathan Aberdein şi Philipp Eng au ocupat poziţiile a 11-a, respectiv a 14-a.
Etapa a opta a sezonului, în care au loc cursele 15 şi 16, va fi organizată tot la Zolder, chiar în week-endul următor.
Declaraţii după cursa de duminică:
Jens Marquardt (BMW Group Motorsport Director): “Această a doua cursă a week-endului de la Zolder a fost un carusel de emoţii. Am avut calificări foarte bune. Felicitări lui Timo Glock şi Sheldon van der Linde pentru prima monopolizare a primei linii a grilei de către BMW din acest sezon. Din păcate, startul nu a fost cel mai bun. Trebuie să vedem de ce starturile noastre nu au fost aşa bune în acest week-end. Primul tur a fost oarecum haotic, iar Timo s-a trezit mult în spate în pluton după o coliziune. Neutralizarea cu safety car a promovat două dintre maşinile noastre care au intrat devreme la pit stop pentru că erau mult în spate în pluton. Spre final, cei doi s-au chinuit cu pneurile vechi, astfel că nu au putut ataca maşinile dinaintea lor. Cu toate acestea, locul al treilea pentru Lucas Auer şi al patrulea pentru Timo au reprezentat un rezultat binemeritat. După safety car, plutonul a fost împărţit în două. Marco Wittmann a putut să-şi menţină locul în final şi a putut să rămână înaintea lui Nico Müller. Probabil că am fi performat mai bine, dar condiţiile au fost aceleaşi pentru toţi. Cred că am acumulat experienţă preţioasă şi am pus o bază solidă pentru Zolder II. Performanţele în calificări pot rămâne aceleaşi, dar categoric sperăm la un start mai bun şi o cursă fără intervenţii ale unui safety car. Vom ataca din nou.”
Lucas Auer (#22 BMW Bank M4 DTM, BMW Team RMR, grilă: locul 12, cursă: locul 3): “Sunt foarte fericit pentru echipă şi pentru mine. Cu toţii am tres din greu în acest sezon şi am avut câteva momente foarte bune, dar am avut şi câteva clipe nu tocmai fericite. Sunt încântat că am obţinut încă un trofeu. Startul a fost super şi am plecat foarte bine. Strategia noastră de pit stop a fost cea potrivită şi am profitat clar de safety car. Totul a reînceput la restart, dar din fericire a fost în favoarea noastră. Sunt fericit pentru modul cum s-a terminat cursa.”
Clasamente generale (etapa 7/9)
Piloţi: 1. Nico Müller 259p; 2. René Rast 249p; 3. Robin Frijns 243p; 4. Mike Rockenfeller 109p; 5. Timo Glock 102p; 6. Sheldon van der Linde 99p; 7. Marco Wittmann 90p; 8. Loïc Duval 88p; 9. Jamie Green 53p; 10. Lucas Auer 51p; 11. Ferdinand Habsburg 47p; 12. Philipp Eng 45p; 13. Jonathan Aberdein 33p; 14. Harrison Newey 19p; 15. Fabio Scherer 10p; 16. Robert Kubica 1p.
Echipe: 1. Audi Sport Team Abt Sportsline 502p; 2. Audi Sport Team Rosberg 302p; 3. Audi Sport Team Phoenix 197p; 4. BMW Team RMG 192p; 5. BMW Team RBM 144p; 6. BMW Team RMR 84p; 7. WRT Team Audi Sport 70p; 8. Orlen Team ART 1p.
Constructori: 1. Audi 961p; 2. BMW 417p.
Cum vezi DTM 2020
Cursele din Deutsche Tourenwagen Masters pot fi urmărite live pe canalul YouTube oficial al competiţiei – transmisiunile sunt disponibile cu comentariu în engleză. De asemenea, sunt disponibile mai multe camere on-board live, dar şi transmisiuni live ale sesiunilor de calificări: https://www.youtube.com/user/DTMinternational.
Ce urmează
Următoarea etapă din Deutsche Tourenwagen Masters (DTM) va avea loc la 16-18 octombrie, la Zolder (Belgia).
Sursa: BMW