Noua SKODA Fabia: compacta ingenioasa si spatioasa
Noua ŠKODA Fabia nu impresionează doar prin designul emoţional, ci este de asemenea mai practică şi mai ingenioasă ca niciodată. Noul model oferă spaţiu pentru cinci ocupanţi şi bagajele acestora, chiar dacă dimensiunile exterioare sunt compacte şi este extrem de agilă şi uşor manevrabilă. Portbagajul este cel mai mare din segmentul mașinilor de mici dimensiuni. După cum ne-a obişnuit deja ŠKODA, noua Fabia este disponibilă cu până la 17 detalii „Simply Clever”, dintre care 9 dotări sunt noi.
ŠKODA Fabia oferă mult spaţiu pentru ocupanţi şi bagaje. Spaţiul pentru pasageri este mai lung şi mai lat decât până acum şi totodată şoferul şi pasagerii au mai mult spaţiu la cap. Deşi noua ŠKODA Fabia este cu 8 mm mai scurtă decât predecesorul, interiorul are o lungime cu 8 mm mai mare, de 1.674 mm. Lăţimea în dreptul coatelor a crescut de asemenea, în faţă la 1.401 mm (plus 21 mm), în spate la 1.386 mm (plus 2 mm).
Portbagajul este cel mai mare din segment, cuprinzând 330 litri, adică cu 15 litri mai mult decât până în prezent şi cu mult mai mult decât la concurenţii relevanţi. Cu bancheta rabatată, volumul de încărcare creşte până la 1.150 litri. Datorită deschiderii late, de 1.098 mm, a hayonului care se deschide pe o înălţime mare, de 1.915 şi a pragului coborât al portbagajului (659 mm), încărcarea este foarte facilă. Spaţiul de încărcare are o lăţime de 960 mm, adică cu 2 mm mai mult decât la generaţia anterioară.
„Simply Clever” – ŠKODA Fabia dovedeşte fără îndoială această pretenţie. În noua ŠKODA Fabia sunt oferite până la nouă noi dotări „Simply Clever”, în funcţie de dorinţele clientului şi de nivelul de echipare.
Pentru prima dată la o ŠKODA, noua Fabia dispune de tehnologia MirrorLink™. Aceasta transpune aplicațiile smartphone-urilor pe display-ul sistemului de infotainment. Astfel, de exemplu, utilizarea softului de navigaţie sau ascultarea muzicii personalizate la bordul maşinii capătă o nouă calitate. Conexiunea se face rapid şi simplu. Cu un cablu USB, trebuie doar conectat smartphone-ul cu sistemul Bolero, activat modul MirrorLink™ de la sistemul radio şi apoi aplicaţiile certificate MirrorLink™ vor fi „oglindite” pe ecranul sistemului de infotainment (engl. Mirror = oglindă).
Foarte utilă este şi o altă funcţie – SmartGate. Aceasta permite pentru fiecare călătorie memorarea şi utilizarea mobilă în anumite aplicaţii ale smartphone-ului a anumitor informaţii despre automobil, ca de exemplu consumul, viteza medie, costurile şi altele. Transferul de date se face fără fir, prin WiFi.
Începând de acum, Fabia are pentru prima dată o racletă de gheaţă în clapeta rezervorului de combustibil. Noul suport multimedia din suportul pentru pahar de pe consola centrală oferă locul potrivit pentru telefonul mobil, smartphone sau iPod. Pentru vesta reflectorizantă, obligatorie în multe ţări, veţi găsi un spaţiu special de depozitare în portiera de pe partea şoferului. Pentru uşa laterală este disponibil un recipient pentru resturi. Plasele de depozitare de pe marginile interioare ale scaunelor faţă oferă locul potrivit pentru diferite obiecte mai mici. A fost mărit şi spaţiul pentru sticlele de băuturi. În ambele uşi din spate are loc acum câte o sticlă de 0,5 litri. În torpedou are de asemenea loc o sticlă de 1 litru. Astfel, noua ŠKODA Fabia oferă în total loc de depozitare pentru până la şapte sticle: în cele două uşi din faţă, în cele două uşi din spate, în consola centrală şi în torpedou.
Mai mult, noua ŠKODA Fabia impresionează cu soluţii adiţionale „Simply Clever”, care şi-au dovedit deja caracterul practic la a doua generaţie a modelului. Printre acestea se numără suportul standard pentru bilete, pe interiorul montantului A din stânga, precum şi cele două cârlige opţionale pentru genţi din portbagaj. La cerere, cele două plase din setul de plase vor asigura ordinea în portbagaj. Panoul care acoperă portbagajul poate fi folosit ca podea intermediară orizontală sau poate fi împins vertical după banchetă. De asemenea, opţional este disponibilă o cutie de depozitare flexibilă pentru portbagaj, care ajută la transportul în siguranţă al obiectelor. „Simply Clever” este şi funcţia Cornering de iluminare (iluminare la virare) a proiectoarelor de ceaţă.