Noua SKODA Superb la Salonul Auto de la Geneva – O noua era pentru SKODA
Pe scenă apare cea mai bună ŠKODA din toate timpurile: la două săptămâni de la premiera sa mondială din Praga, noua ŠKODA Superb intră pentru prima dată în lumina reflectoarelor publicului general, la Salonul Auto de la Geneva (5 – 15 martie 2015). Noua navă-amiral ŠKODA captivează atenţia graţie unui design modern, expresiv şi cu o puternică încărcătură emoţională, dar şi a celui mai mare spaţiu interior din segmentul său şi a inovatoarei tehnologii MQB a Grupului Volkswagen. Lansarea pe piaţă va începe la mijlocul anului 2015. De asemenea, pe malul Lacului Geneva, ŠKODA celebrează premiera sportivei ŠKODA Fabia Monte Carlo. Gama producătorului ceh va fi completată de noile versiuni speciale “Edition” ale anumitor modele ŠKODA, cu ocazia aniversării a 120 de ani de istorie a companiei şi a 110 ani de producţie de automobile ŠKODA. Prin ofensiva de modele de la Geneva, ŠKODA subliniază dinamismul mărcii. În 2014, ŠKODA a reuşit vânzări record: livrând 1,04 milioane de autovehicule, producătorul a depăşit pentru prima dată pragul de 1 milion de ŠKODA livrate la clienţi într-un singur an calendaristic.
“Noul Superb reprezintă începutul unei noi ere pentru ŠKODA,” a declarat Preşedintele ŠKODA, Prof. Dr. h.c. Winfried Vahland. “În ultimii ani, ŠKODA şi-a consolidat poziţia de producător auto internaţional de volum. Tehnologia şi designul autovehiculelor noastre au atins un nou nivel. Noua ŠKODA Superb continuă cu coerenţă această călătorie. Este punctul culminant actual al celei mai mari ofensive de modele a mărcii ŠKODA şi simbolizează poziţia recâştigată de către companie,” a mai spus Prof. Dr. Vahland. “Designul extraordinar al modelului şi calitățile sale tehnice, precum şi spaţiul interior de neîntrecut fac din nava noastră amiral un nou reper în mediul nostru concurenţial. Cu noul Superb, vom câştiga noi grupuri de clienți pentru marca noastră. ŠKODA intenţionează să-și continue creşterea. Noua ŠKODA Superb marchează aceste ambiţii de creştere şi indică viitorul mărcii“, a declarat Winfried Vahland.
Începând din anul 2001, ŠKODA Superb se află în vârful gamei de modele ŠKODA. De atunci, producătorul a livrat peste 700.000 de automobile Superb din prima şi a doua generaţie, ŠKODA Superb devenind astfel unul dintre cele mai populare modele din clasa sa. Clienţii apreciază pachetul de ansamblu atractiv: spaţiu foarte generos, un design atemporal şi elegant, un nivel ridicat de confort, tehnologie modernă, testată şi consacrată, siguranţă de top, funcţionalitate optimă şi un excelent raport preţ/valoare. Vahland: “Cu noul Superb, ŠKODA îşi lărgeşte aspiraţiile de a oferi de asemenea automobile premium poziţionate în vârful segmentului corespunzător, menţinând totodată valorile fundamentale ale mărcii. Intenţia este de a oferi cele mai bune autovehicule în domeniile în care activăm, de a prezenta calitatea, tradiţia şi orientarea spre viitor a mărcii noastre, precum şi de a creşte atractivitatea mărcii ŠKODA. Suntem mândri de autovehiculele noastre şi dorim să transmitem acest sentiment şi clienţilor noştri.”
La a treia sa generaţie, modelul de top al mărcii ŠKODA atinge noi dimensiuni. “ŠKODA Superb: am dezvoltat un automobil care îi va încânta pe clienţii noştri,” a spus Dr. Frank Welsch, membru al Consiliului de Administraţie ŠKODA, responsabil pentru Dezvoltare Tehnică. “Având un design expresiv şi cu o bogată încărcătură emoţională, oferind şi mai mult spaţiu şi confort, tehnologii inovatoare de siguranţă, cifre de top în privinţa consumului, caracteristici dinamice sofisticate, noua ŠKODA Superb aduce calităţile ŠKODA la un nou nivel”, a mai spus Dr. Welsch.
Cu noul său design expresiv, această ŠKODA demonstrează forţa emoţională a mărcii. Astfel, noul Superb introduce în producţia de serie incitantul limbaj de design al studiului ‘ŠKODA VisionC’. Utilizarea matricei modulare transversale (MQB) a Grupului Volkswagen permite accentuarea designului elegant şi dinamic. Noul Superb este cu 28 mm mai lung şi cu 47 mm mai lat decât modelul anterior. De asemenea, ampatamentul a fost mărit cu 80 mm, iar consola frontală a maşinii este cu 61 mm mai scurtă decât până acum. Rezultatul noilor dimensiuni constă într-o limuzină care debordează de rafinament şi pasiune.
ŠKODA Superb defineşte noi standarde în privinţa spaţiului şi a confortului. În comparaţie cu modelul anterior, dimensiunile interioare ale noului Superb au crescut din nou, oferind cel mai bun spaţiu la cap şi picioare pentru pasagerii din spate şi cel mai mare portbagaj din clasa auto medie. Totodată, limuzina etse mai inteligentă ca niciodată. 29 de dotări şi funcţii ‘Simply Clever’ fac viaţa mai uşoară atât pentru şofer, cât şi pentru pasageri.
Noul Superb este primul model ŠKODA care oferă suspensia cu reglare adaptivă (Dynamic Chassis Control – DCC), inclusiv funcţia de selectare a modului de condus. Sunt disponibile sisteme de aer condiţionat complet noi, inclusiv noul sistem cu reglaj pe trei zone, disponibil pentru prima dată. Este de asemenea disponibil un plafon panoramic glisant, precum şi un sistem de încălzire staţionară, scaune încălzite, parbriz încălzit fără fire şi acţionarea electrică a capotei portbagajului, care poate fi de asemenea suplimentată cu “pedala virtuală”. Noul sistem Park Assist, senzorii de parcare şi noua cameră video pentru marşarier facilitează mult manevrele de accesarea a locurilor de parcare, precum şi de ieşire de pe acestea. O dotare deosebit de atractivă în privinţa confortului: noua ŠKODA Superb oferă două umbrele în portierele din faţă.
Gama de sisteme de siguranţă este mai extinsă ca niciodată. Sistemul de frânare pentru prevenirea coliziunilor multiple (Multi-collision brake) este o dotare standard a noului Superb. Printre celelalte sisteme disponibile se numără Front Assist (monitorizarea traficului din faţă) cu funcţia City de frânare de urgenţă, Adaptive Cruise Control (control automat distanţă), Crew Protect Assist (protecţia proactivă a pasagerilor), Lane Assistant (asistent pentru menţinerea benzii de rulare), Traffic Jam Assist (asistent în blocajele din trafic), Blind Spot Detect (monitorizare unghi mort), Rear Traffic Alert (alertă la traficul din spate), Emergency Assist (mașina se oprește în caz de urgenţă), Driver Alert (detector oboseală), Speedlimiter (limitator de viteză), Travel Assist (identificarea indicatoarelor de circulaţi), Hill-Hold Control (asistență șoferilor la demararea din rampă) şi funcţia de monitorizare electronică a presiunii din pneuri. Pentru prima dată este disponibilă o funcţie de mascare pentru luminile de drum (Smart Light Assist).
Conectivitatea atinge un nou nivel de calitate: noua ŠKODA Superb dispune de un sistem de infotainment de nouă generaţie care se conectează automat la cele mai moderne smartphone-uri. SmartGate permite în plus accesarea şi utilizarea datelor despre automobil prin intermediul propriului smartphone. Conexiunea de înaltă viteză la internet transformă modelul Superb în primul hotspot ŠKODA pe roţi. Cu noua aplicaţie ŠKODA Media Command şi cu funcţia Wi-Fi hotspot, sistemul de infotainment poate fi controlat pentru prima dată de pe locurile din spate, folosind o tabletă.
Noua ŠKODA Superb defineşte impresionante noi repere în privinţa consumului şi a emisiilor. Graţie noilor motoare (cinci pe benzină şi trei diesel TDI common-rail), a reducerii de greutate cu până la 75 kg şi a caracteristicilor aerodinamice optimizate, noul model consumă şi emite cu până la 30% mai puţin combustibil, respectiv CO₂. ŠKODA Superb GreenLine este cel mai eficient reprezentant, consumul fiind de doar 3,7 l/100 km şi emisiile de 95 g CO₂/km. În ciuda valorilor mai mici de consum, noile propulsoare furnizează o putere cu până la 20 mai mare. Tracţiunea integrală este disponibilă în combinaţie cu patru dintre motoarele din gamă.
Atletul incitant – noua ŠKODA Octavia RS 230
Emoţii sportive pure: iată ce oferă noua ŠKODA Octavia RS 230. Noul model special ŠKODA îşi celebrează premiera la Geneva. Automobilul sport impresionează cu un design dinamic, interior spaţios, tehnologie modernă şi o putere impresionantă. ŠKODA Octavia RS 230 este primul automobil al mărcii care, pentru viraje deosebit de dinamice, dispune de un diferenţial blocabil electronic pe puntea faţă în dotarea standard. Lansarea pe piaţă a noii ediţii speciale Octavia RS va avea loc în iunie 2015.
“230” din denumirea noului model RS se referă la caii putere, automobilul fiind propulsat de un motor pe benzină de 169 kW, respectiv 230 CP. ŠKODA a mărit puterea motorului TSI de 2 litri de la ŠKODA Octavia RS, cu 7 kW, adică 10 CP – un aşa-numit “tuning din fabrică”. Motorul 2,0 TSI de 169 kW (230 CP), în combinaţie cu transmisia manuală cu 6 trepte, accelerează Octavia RS 230 limuzină de la 0 la 100 km/h în doar 6,7 secunde. Viteza maximă este de 250 km/h. Astfel, ŠKODA Octavia 230 RS este cea mai rapidă Octavia care fost produsă vreodată în serie. Motorul 2,0 TSI 169 kW poate fi de asemenea combinat cu o transmisie automată cu dublu ambreiaj şi şase trepte.
Iniţialele RS simbolizează succesul obţinut de ŠKODA în motorsport, precum şi înaltele performanţe şi pasiunea reprezentate de aceste modele speciale din producţia de serie. ŠKODA a folosit abrevierea RS pentru prima dată pentru o denumire de model în 1974: automobilele de curse ŠKODA 180 RS şi 200 RS sunt considerate a fi automobilele RS originale. ŠKODA 130 RS este o legendă a curselor automobilistice, fiind una dintre cele mai de succes automobile de curse din vremea respectivă, adică anii ’70 şi ’80.
Noua ŠKODA Fabia Monte Carlo de asemenea îşi are premiera la Geneva – în versiunile hatchback şi combi. Sportiva versiune Monte Carlo a noii compacte ŠKODA, lansate cu câteva luni în urmă, adaugă accente emoţionale adiţionale. Cu designul său atractiv, interiorul sportiv şi dotările cuprinzătoare, noua ŠKODA Fabia Monte Carlo este una dintre cele mai atractive autovehicule din clasa sa.
Cele mai importante caracteristici ale modelului ŠKODA Fabia Monte Carlo sunt: jantele din aliaj negre de 16 sau 17 inch, suspensiile sport opţionale, elementele negre de design de la exterior, SunSet (geamuri cu tentă închisă în spate lateral şi la lunetă), precum şi plafonul panoramic cu sticlă cu tentă închisă. Printre altele, interiorul se remarcă prin volanul sport cu trei spiţe îmbrăcat în piele, interiorul negru şi scaunele sport cu design unic. Astfel, noul model îndeplineşte cerinţele tot mai ridicate ale clienţilor în privinţa personalizării.
A doua generaţie ŠKODA Fabia a fost primul model ŠKODA disponibil în versiunea Monte Carlo, începând cu anul 2011 (în varianta hatchback şi mai târziu şi în cea Combi) În 2014, producătorul ceh şi-a extins gama Monte Carlo şi pentru Citigo, Yeti şi Rapid Spaceback. Linia de design Monte Carlo evocă tradiţia de 114 ani în care ŠKODA activează cu succes în domeniul motorsport.
ŠKODA aniversează “vârste rotunde” cu atractivele modele speciale “Edition”
La Geneva, ŠKODA prezintă de asemenea pentru prima dată atractivele modele speciale “Edition” pentru ŠKODA Fabia, Rapid, Octavia şi Yeti. Ocazia specială constă în aniversarea în 2015, la finele lunii decembrie, a 120 de ani de când a fost înfiinţată compania. În urmă cu 110 ani, primul automobil L&K a părăsit halele de producţie din Mladá Boleslav.
Ediţiile speciale ale modelelor dispun de elemente atractive de design exterior, precum carcasele oglinzilor în culoarea caroseriei, jante din aliaj bicolore, proiectoare de ceaţă şi SunSet (geamuri cu tentă închisă în spate lateral şi la lunetă) incluse în echiparea standard.
Şi la interior, modelul “Edition” oferă elemente atractive de design, precum versiunile îmbrăcate în piele ale volanului cu trei spiţe, capului schimbătorului şi levierului frânei de mână, panoul de instrumente cu design nou, tapiţerii exclusive, elemente de decor din aluminiu mat şi covoraşe textile cu cusături gri.
Începând cu finele lunii mai: toate modelele ŠKODA vor dispune de motoare Euro 6; tehnologia Start-Stop şi funcţia de recuperare în dotarea standard
La lansarea noii ŠKODA Superb, constructorul auto ceh, de asemenea, îşi va echipa întreaga gamă de modele din Europa cu motoare Euro 6 moderne şi ecologice. Astfel, începând cu săptămâna calendaristică 22/2015, toate modelele ŠKODA, de la Citigo la noul Superb, vor fi disponibile cu cele mai noi motoare pe benzină ale Grupului Volkswagen, din seria EA 211/EA 888 sau cu motoare EA 288 TDI common-rail diesel, inclusiv tehnologia Start-Stop şi funcţia de recuperare a energiei de frânare.
Gamele ŠKODA Yeti şi Rapid vor fi suspuse celor mai importante modificări în ceea ce priveşte tehnologia propulsoarelor. ŠKODA Rapid/Rapid Spaceback va fi echipată cu noile motoare 1,2 TSI din seria EA211, cu o putere mai mare: 66 sau 81 kW (90 CP sau 110 CP); va fi disponibil şi un motor 1,4 TSI 92 kW (125 CP) pe benzină. Motorul pe benzină de intrare în gamă, oferit în prezent, adică 1,2 MPI 55 kW (75 CP) cu trei cilindri, va ieşi din gamă. O noutate absolută în gama Rapid vor fi şi motoarele diesel din seria EA 288: motorul cu trei cilindri 1,4 TDI 66 kW (90 CP) şi motorul cu patru cilindri 1,6 TDI 85 kW (116 CP).
ŠKODA Yeti va fi disponibilă, începând cu finele lunii mai, cu motoare noi pe benzină 1,2 şi 1,4 TSI din seria EA 211: 1,2 TSI 81 kW (110 CP), 1,4 TSI 92 kW (125 CP) şi 1,4 TSI 110 kW (150 CP). Noile motoare diesel (EA 288) pentru Yeti vor fi: 2,0 TDI/81 kW (110 CP) şi 2,0 TDI/110 kW (150 CP). 2,0 TDI/125 kW (170 CP) va ieşi din gamă.
De asemenea, şi întreaga gamă de motoare ŠKODA Octavia va corespunde cerinţelor normei de poluare Euro 6, începând cu sfârşitul lunii mai. Gama propulsoarelor pe benzină Euro 6 se înscrie în plaja între 1,2 TSI/63 kW (86 CP) şi motorul 2,0 TSI de 169 kW (230 CP), oferit pentru noul model special ŠKODA Octavia RS 230. Versiunea mai puternică a motorului cu patru cilindri 1,2 TSI va furniza cu 4 kW (5 CP) mai mult decât până acum, (81 kW în loc de 77 kW), iar la motorizare 1,4 TSI, puterea maximă creşte de la 103 kW la 110 kW. Motoarele diesel oferite în UE includ 1,6 TDI de 66 şi 81 kW (90 şi 110 CP), precum şi 2,0 TDI de 110 şi 135 kW (150 şi 184 CP).
La motoarele Euro 6 ale modelului ŠKODA Citigo nu există modificări de putere: maşina de oraş este disponibilă cu două motoare pe benzină cu trei cilindri, de 1 litru (EA 211) cu 44 kW (60 CP) sau 55 kW (75 CP). Este oferit de asemenea modelul pe gaz (CNG) Citigo G-TEC.
Noua ŠKODA Fabia, lansată la sfârşitul anului 2014, este disponibilă exclusiv cu noi motoare Euro 6. În ofertă sunt incluse patru motoare pe benzină (seria EA 211, cu trei sau patru cilindri) şi trei motoare diesel noi cu trei cilindri din seria EA 288.
ŠKODA intenţionează să crească în continuare, cu ajutorul celei mai mari ofensive de modele din istoria de aproape 120 de ani a companiei. Obiectivul următorilor ani constă în livrarea a cel puţin 1,5 milioane de autovehicule anual. În acest scop, producătorul va prezenta câte un model nou la, în medie, fiecare şase luni. Alături de Europa, piaţa din China joacă un rol vital pentru ambiţiile de creştere ale companiei. China este, începând cu 2010, cea mai mare piaţă individuală a mărcii ŠKODA, reprezentând circa 27 % din livrările mărcii în 2014.
Cifrele record de vânzări din 2014 confirmă succesul ŠKODA pe piaţă. Anul trecut, ŠKODA a vândut pentru prima dată peste 1 milion de autovehicule într-un an calendaristic, la nivel mondial. Livrările au crescut cu 12,7 %, la 1.037.200 de automobile (2013: 920.800 de livrări). În China, marca a crescut ci 24 %, în Europa de Vest cu 11,8, iar în Europa Centrală cu 18,5 %. Cota de piaţă globală a mărcii ŠKODA a crescut la 1,4 % (2013: 1,3 %).
“Nivelul de acceptanţă al modelelor şi mărcii noastre este mai ridicat ca niciodată. Am reuşit să ne creştem cota de piaţă în aproape toate regiunile,” a supus Werner Eichhorn, membru al Consiliului de Administraţie ŠKODA, responsabil pentru Marketing. Avangardistul studiu de design ‘ŠKODA VisionC’ a deschis anul trecut, în martie, şirul de noi lansări ale mărcii. Pe parcursul restului anului, au urmat Octavia G-TEC, Octavia Scout şi trei versiuni Monte Carlo ale modelelor Citigo, Yeti şi Rapid Spaceback. Noua ŠKODA Fabia a reprezentat încheierea în noiembrie.
În 2015, ŠKODA continuă cu viteză maximă. Încă de la mijlocul lunii ianuarie, noua ŠKODA Fabia a debutat pe primele pieţe. Noua ŠKODA Superb va fi lansată în iunie, la fel ca Fabia Monte Carlo. Sunt în pregătire alte noi modele ŠKODA pentru a doua jumătate a anului şi pentru 2016.
La începutul anului 2015, producătorul ceh este în formă foarte bună. În ianuarie, ŠKODA a livrat 87.000 de autovehicule la clienţii din întreaga lume – ceasta reprezintă o creştere de 7,5 % în comparaţie cu ianuarie 2014.