Stiri auto si sfaturi tehnice pentru pasionati.


Noul Audi A7 Sportback h-tron quattro

Noul Audi A7 Sportback h-tron quattro

Acoperă distanțe peste 500 de kilometri cu un singur plin, iar sistemul său de evacuare emite doar câteva picături de apă: A7 Sportback h-tron quattro utilizează un puternic și sportiv sistem de propulsie electric cu pile de combustibil pe post de sursă de energie, în combinație cu o baterie hibridă și un motor electric suplimentar amplasat în partea posterioară. Această configurație face ca modelul fără emisii, Audi A7 Sportback h-tron quattro, să fie un adevărat model quattro grație puterii de 170 kW. Între punțile față și spate nu există nicio conexiune de tip mecanic. Specific modelelor e-quattro, A7 Sportback h-tron quattro prezintă un management complet electronic pentru distribuția cuplului motor.

În modul bazat pe pile de combustibil, modelul A7 Sportback h-tron quattro are nevoie de aproximativ un kilogram de hidrogen pentru a acoperi distanța de 100 km – conținutul energetic al acestuia fiind echivalent cu cel oferit de 3,7 litri de benzină. Capacitatea rezervorului asigură o autonomie de peste 500 kilometri.

Similar unui vehicul echipat cu motor cu ardere internă, realimentarea rezervorului durează până la aproximativ trei minute. Autonomia este extinsă cu până la 50 kilometri de o baterie cu o capacitate de 8,8 kWh, ce poate fi reîncărcată prin funcția de recuperare a energiei sau, alternativ, prin conectarea la priză. Din postura de plug-in hybrid, A7 Sportback h-tron quattro va beneficia de o rezervă ce oferă o crucială autonomie suplimentară.

Audi A7 Sportback 3.0 TDI

Modelul Audi A7 Sportback 3.0 TDI competition este echipat cu motorul 3.0 TDI bi-turbo clean diesel cu o capacitate de 2.967 cm3. Modificări la nivelul supraalimentării și al axelor cu came au sporit puterea cu 5 kW (7 CP) în comparație cu modelul standard, atingând 240 kW (326 CP). La apăsarea completă a pedalei de accelerație, funcția boost asigură un plus de 15 kW (20 CP) pentru o perioadă scurtă de timp. Cuplul maxim de 650 Nm este disponibil între 1.400 și 2.800 rpm. În medie, puternicul motor diesel V6 necesită 6,1 litri de carburant la fiecare 100 kilometri, valoare corespunzătoare unor emisii de 162 grame CO2 pe kilometru. Norma de poluare este Euro 6.

Pentru a păstra caracterul dinamic, modelul Audi A7 Sportback 3.0 TDI competition este echipat cu pachetul S line sport, inclusiv gardă la sol coborâtă cu 20 milimetri. Jantele cu design 5 spițe W au muchii laterale vopsite în negru. Etrierele roșii și discurile de frână cu formatul de 17 inci pentru punțile față și spate subliniază caracterul sportiv al ediției speciale.

Pachetul exterior S line și pachetul optic negru oferă eleganță dinamică. Nelipsite sunt emblemele V6 T de pe aripi, carcasele negre ale oglinzilor exterioare și ornamente negre lucioase pentru țevile sistemului de evacuare. Ediția specială este disponibilă în culorile exterioare gri Daytona, roșu Misano, gri Nardo și albastru Sepang.

(Visited 1 times, 1 visits today)




Cartea de salvare a propriului autoturism






Alegeti si alte stiri                                                           






Articole din pagina principala





Modelul lunii


Autovehiculul lunii este Skoda 130 RS !



DIVERTISMENT AUTO

‘Porsche al Estului’: ŠKODA 130 RS – 40 de ani de pasiune pentru viteză



Povestea ŠKODA RS a început în 1974, cu mașinile de curse ŠKODA 180 RS și ŠKODA 200 RS. Legendara ŠKODA 130 RS din anii 1970 și 1980 a fost una dintre cele mai de succes mașini sport din acea perioadă. Producătorul de automobile din Republica Cehă a lansat ŠKODA Octavia RS drept primul model RS din noua eră, în 2000.

1974: ŠKODA 180 RS și 200 RS – mașini spectaculoase de curse

ŠKODA a utilizat pentru prima dată în 1974 abrevierea RS pentru a denumi un model. Automobilele de curse ŠKODA 180 RS și 200 RS sunt considerate a fi mașinile RS originare. Motivul dezvoltării lor a fost dorința de a concura în clasele prestigioase și de volum mai mare ale curselor auto, precum și dorința de a aduce pe pistele de curse mărci care aveau succes la vânzări la nivel internațional.

După o pregătire de numai o jumătate de an, în primăvara anului 1974, ŠKODA lansa trei modele supersport (un 180 RS și două 200 RS), care concurau pentru prima dată într-o competiție oficială de motorsport în luna iunie a aceluiași an, cunoscute apoi drept ŠKODA Rally. “Modelele ŠKODA 180 RS și 200 RS reprezentau intrarea mărcii în raliurile de înaltă clasă,” spune Michal Velebný, Restoration Workshop Manager la Muzeul ŠKODA ...









Mecanica si sfaturi tehnice


Stiri si informatii tehnice