BMW X2 este mai mult decât un nou model BMW X. Cu designul său inconfundabil şi genele sportive, urbane, face o impresie sigură atât în clasa lui, cât şi în familia de modele BMW X.
Modelul Sports Activity Coupé merge dincolo de orice rival anterior sau actual pentru a aduce bucuria şi plăcerea de a conduce în segment. Caracterul său inimitabil se adresează cel mai mult tinerilor, oamenilor extrovertiţi şi activi care acordă o mare valoare individualităţii, distracţiei autentice la volan şi stilului de viaţă, fără a lăsa deoparte funcţionalitatea.
Şasiul automobilului şi sistemul inteligent de tracţiune integrală xDrive promit distracţie pură la volan, iar motoarele de ultimă generaţie ating echilibrul ideal între dinamica sportivă şi eficienţa excepţională. Serviciile digitale de la BMW ConnectedDrive şi BMW ConnectedDrive Services – ambele disponibile acum în formă recent actualizată – adaugă o intensitate suplimentară experienţei generale oferită de BMW X2.
Design Cool X
Designul curajos, fără compromisuri al noului BMW X2 este evident la prima vedere. Acest automobil iese în evidenţă în orice situaţie. Chiar lângă fraţii săi mai mari – BMW X4 şi X6 -, BMW X2 are o prezenţă distinctivă. Principalul factor de diferenţiere este un limbaj de design nou, care combină formele dinamice şi proporţiile reduse ale unui coupé cu construcţia robustă a unui model BMW X.
“BMW X2 reprezintă o expresie a dinamicii moderne şi extrovertite”, spune Adrian van Hooydonk, vicepreşedinte executiv al BMW Group Design, în descrierea noului BMW X2. “Conceptul său de automobil independent aduce o faţetă nouă, proaspătă şi interesantă a BMW în segmentul compact”.
Pe şosea, BMW X2 are atitudinea unui atlet în forma sa de vârf. Acest lucru este valabil pentru versiunea de bază şi chiar mai mult pentru modelele M Sport şi M Sport X. BMW X2 M Sport X combină elemente de design de la BMW M cu cele ale familiei BMW X. De notat că, pentru prima dată, în lista de preţuri, BMW face trecerea de la linii de design, la modele – M Sport şi M Sport X.
Accent pe proporţii dinamice Proporţiile BMW X2 sunt cele care creează o prezenţă expresivă şi dinamică. Modelul este mai scurt şi mai scund cu peste şapte centimetri faţă de BMW X1 – şi totuşi are acelaşi ampatament. Dispunând de console scurte, are şi o linie a acoperişului în stil coupé şi o grafică subţire a geamurilor.
“BMW X2 îmbină cu formele rapide de coupé cu volumele robuste ale unui model X”, concluzionează Thomas Sycha, director de design BMW pentru clasa compactă. “A fost important pentru noi să facem ca aceste aspecte aparent conflictuale ale BMW X2 şi caracterul individual al automobilului să poată fi experimentate din orice unghi şi la prima vedere”.
Un caracter distinctiv care se îndepărtează de scenariul BMW Multe dintre detaliile de design evidenţiază natura autonomă a BMW X2, în timp ce semnalează – simultan şi fără echivoc – apartenenţa sa la familia X. Tradiţionala grilă BMW a radiatorului este doar un exemplu, răsturnând forma trapezoidală obişnuită – acum se lărgeşte de sus în jos. Aceasta este prima dată când detaliul de design apare la un model BMW modern.
Un alt aspect remarcabil, mai tipic pentru un coupé BMW, este plasarea logo-ului mărcii pe montanţii C. Reminiscenţe ale modelelor BMW legendare, precum 2000 CS şi 3.0 CSL, reprezintă un alt element care subliniază aspiraţiile sportive ale BMW X2.
Grila BMW Grila radiatorului a fost mereu o particularitate de identificare a unui BMW încă din 1933. Cu toate acestea, la BMW X2, conturul său este mai larg la bază decât la vârf. Modelul X2 este primul BMW modern care prezintă acest indiciu de design, oferind noului automobil un aspect mai larg, chiar mai distinctiv şi mai sportiv. Sub grilă, suprafaţa hexagonală din bara de protecţie consolidează suplimentar această impresie. Fronturile barelor grilei, de culoare negru lucios, contrastează cu contururile cromate ale grilei.
Farurile Elementele circulare duble familiare (inclusiv luminile LED de zi) sunt combinate cu proiectoarele de ceaţă pentru a crea imaginea caracteristică cu şase “ochi” a familiei X şi pentru a face ca automobilul să fie recunoscut instantaneu. Deoarece farurile se îngustă spre interior, BMW X2 are o prezenţă dinamică. În plus, suprafeţele cromate strălucitoare adaugă o notă de înaltă calitate, în timp ce o bară cromată la marginile exterioare accentuează impresia de lăţime.
Farurile LED integrale sunt disponibile ca opţiune pentru BMW X2. Sistemul biLED pentru faza scurtă şi cea lungă este extrem de luminoas şi eficient, în acelaşi timp accentuând în mod deosebit aspectul sportiv al BMW X2. Farurile afişează detaliile fine, realizate parţial prin tuburi de lumină pentru zi cu LED-uri hexagonale şi gravură cu laser.
Jantele BMW X2 are o poziţie echilibrată pe şosea datorită roţilor mari şi designului atractiv al jantelor. Modelele M Sport şi M Sport X sunt disponibile cu jante în dimensiuni de până la 20 de ţoli – o caracteristică excepţională în acest segment de automobile. Ca echipare standard, ambele modele sunt disponibile cu roţi de 19 ţoli. Jantele standard pentru modelul BMW X2 sunt de 17 ţoli, în design 560, însă alte 10 modele de jante (inclusiv cele M pentru BMW X2 M Sport şi M Sport X) pot fi comandate ca opţiune.
Pragurile Pragurile BMW X2 se numără printre particularităţile sale definitorii şi contribuie în mare măsură la aspectul său robust şi sigur. Designul lor variază în funcţie de specificaţii. Învelişul este negru la versiunea de bază a automobilului şi vizibil din toate unghiurile. Acest lucru creează o imagine robustă, tipică pentru modelele familiei X, oferă impresia unei gărzi la sol înalte şi asigură o recunoaştere uşoară. În acelaşi timp, este clar că este vorba despre un membru nou, independent din familia BMW X. Pragurile BMW X2 M Sport folosesc elemente în culoarea caroseriei, ceea ce face ca automobilul să pară apropiat vizual de şosea. În acelaşi timp, BMW X2 M Sport X are inserţii special proiectate în Frozen Grey. Atunci când este văzut din lateral, această nuanţă mai deschisă de culoare generează impresia unei gărzi la sol mai mare faţă de BMW X2 M Sport şi asigură faptul că acest model se deosebeşte clar în gamă.
Logo-ul BMW pe montanţii C Montanţii C găzduiesc două caracteristici BMW: curba BMW Hofmeister distinctivă şi, pentru prima dată la un model BMW X, logo-ul BMW. Există ceva special în ceea ce priveşte designul acestor două elemente. Ca element integrat în montantul C, curba Hofmeister de la BMW X2 este uşor alungită şi nu trece peste linia uşii. Logoul BMW de pe montanţii C invocă un indiciu de design mult admirat la coupé-urile BMW clasice precum 2000 CS şi 3.0 CSL şi asigură că automobilul este recunoscut instantaneu pe şosea.
Linia acoperişului Linia acoperişului de la BMW X2 are o uşoară caracteristică de tip coupé, care conferă întregului automobil impresia de propulsie spre înainte ca un atlet. Montanţii generează un număr mare de suprafeţe luminoase în partea superioară a BMW X2, ceea ce face ca habitaclul să pară mai luminos. Grafica extrem de subţire a geamurilor se îmbină cu spoilerul spate M opţional pentru a oferi un plus de dinamism.
Spoilerul spate Spoilerul spate oferă un detaliu dinamic în completarea liniei acoperişului BMW X2. Pe lângă faptul că accentuează sportivitatea automobilului, subliniază şi aspectul simplificat lunetei. Împreună cu bara de protecţie spate care accentuează lăţimea, acesta creează o imagine foarte puternică. În plus, spoilerul spate cu margini aerodinamice montate lateral, de culoare negru lucios, reprezintă unul dintre factorii care contribuie la aerodinamica excelentă cu un coeficient aerodinamic Cd de 0.28. Spoilerul spate standard poate fi înlocuit la modelele M Sport şi M Sport X cu variante mai sportive din lista de opţiuni.
Stopurile Liniile orizontale de design ale părţii spate a BMW X2 reduc distanţa vizuală dintre automobil şi şosea, accentuând lăţimea maşinii şi, prin urmare, caracterul său sportiv. Aceste linii continuă în stopurile dispuse sus. Stopurile LED reprezintă o simbioză între conturul luminos în formă de T, împărtăşit de alte modele BMW X, şi forma L familiară de la coupé-urile BMW. Această semnătură luminoasă include o bandă LED precisă pe interiorul blocurilor optice spate. Astfel, BMW X2 este clar recunoscut, chiar şi în întuneric.
Bara spate BMW X2 are o poziţie lată pe şosea, mai ales atunci când este privit din spate. Această impresie de lăţime este cerată de liniile de design orizontale şi de bara de protecţie distinctă. Designul acesteia din urmă va varia în funcţie de specificaţiile maşinii. La modelul standard, vine în culoarea automobilului şi negru mat. BMW X2 M Sport dispune de o inserţie în culoare Dark Shadow metalizat. Totodată, modelul BMW X2 M Sport X are o inserţie în culoarea contrastantă Frozen Grey.
Ţevile de eşapament Una dintre modalităţile în care BMW X2 exprimă puterea inerentă a motoarelor BMW TwinPower Turbo este prin designul ţevilor de eşapament. În funcţie de motorul specificat, modelul X2 poate veni cu un aranjament simplu sau dublu. Ţevile de evacuare au un diametru de 90 mm.
Interior şi echipare Interiorul modelului BMW X2 îmbină elementele caracteristic BMW, precum orientarea pronunţată către conducător şi liniile dinamice, cu rigiditatea elegantă a unui model BMW X. Calitatea deosebită a modelului BMW X2 şi nivelul ridicat de echipare, chiar şi în versiunea de bază, sunt evidente instantaneu.
Panoul de instrumente are standard cusături contrastante, în timp ce consola centrală include materiale precum Sensatec cu cusături contrastante. Interiorul modelelor M Sport şi M Sport X este decorat cu o combinaţie de material textil Micro Hexagon Anthracite şi Alcantara. Opţional este disponibil noul tip de piele Dakota perforată, în nuanţă Magma Red, sau tapiţeria cu stofă Micro Hexagon Anthracite şi Alcantara, cu cusături contrastante galbene pentru a se potrivi cu culoarea de exterior Galvanic Gold metalizat.
Portbagajul are o capacitate de 470 de litri, ceea ce înseamnă că poate face faţă cu uşurinţă activităţilor de agrement, de la cumpărături, până la un weekend la schi sau un tur cu bicicleta pe munte. Acest nivel ridicat de funcţionalitate se regăseşte şi în habitaclu, datorită unor caracteristici cum ar fi un design al uşilor care include buzunare mari şi cutii de depozitare inferioare.
Orientare către conducător Cockpitul BMW X2 este orientat către conducătorul auto, în care designul dotărilor precum binoclul panoului de instrumente orientat clar către drumul din faţă. Toate comenzile sunt poziţionate ergonomic pentru a permite conducătorului să asimileze informaţiile dintr-o singură privire şi să le acţioneze cu uşurinţă. Toate acestea ajută la transformarea scaunului conducătorului într-un mediu de condus exclusivist, în care sportivitatea oferită de BMW X2 prin fiecare kilometru al călătoriei poate fi experimentată cu o intensitate deosebită.
Poziţie ridicată a şezutului Conducătorul şi pasagerii sunt aşezaţi într-o poziţie înălţată în modul tipic al unui model BMW X. Acest lucru are ca rezultat o vizibilitate excelentă şi oferă şoferului un control complet asupra situaţiei de condus. Atât conducătorul, cât şi pasagerii par să privească în jos pe panoul de bord, ceea ce întăreşte impresia unei vizibilităţi optime asupra drumului – combinată cu o operabilitate impecabilă.
Materiale Modelele M Sport şi M Sport X sunt dotate standard cu tapiţerie de culoare neagră, din stofă Micro Hexagon Anthracite şi Alcantara, cu vipuşcă M şi cusături contrastante albastre sau galbene pe panoul de instrumente şi consola centrală. Alte variante sofisticate de tapiţerie sunt disponibile ca opţiuni, incluzând până la cinci variante de piele Dakota parţial perforată şi cusături contrastante coordonate. Varietatea finisajelor decorative, care include variante de High-gloss Black, Aluminium şi Oak Grain mat, subliniază calitatea înaltă a BMW X2.
Funcţii de control Toate comenzile funcţionale de pe consola centrală sunt montate standard în fasciile negre lucioase, oferind interiorului o notă specială de eleganţă.
Pachet de lumini Pachetul opţional de iluminare permite conducătorilor să ofere o lumină ambientală elegantă pentru interiorul BMW X2 alegând dintre culorile portocaliu, violaceu, verde, bronz, albastru şi alb. Iluminarea cu LED-uri a suprafeţelor decorative de pe panoul de bord şi panourile uşilor formează o bandă continuă care se extinde pe laterale, spre spate a habitaclului.
Tehnologie «black panel» Tehnologia “black panel” modernă inclusă standard în fiecare BMW X2 este una dintre caracteristicile sale distincte. Utilizată atât pentru panoul de instrumente, cât şi pentru monitorul de informaţii, aceasta evidenţiază gradul ridicat de sofisticare tehnică a automobilului.
Acoperiş panoramic Acoperişul panoramic din lista de accesorii opţionale adaugă extinde sentimentul de spaţiu din interiorul BMW X2 şi luminează habitaclul. Secţiunea frontală a acoperişului panoramic se înclină şi se deschide, la fel ca o trapă convenţională.
Dinamică Modelul Sports Activity Coupé se remarcă prin motoareler BMW TwinPower Turbo inegalabile şi trenului de rulare sofisticat. Aceste componente sunt combinate cu şasiul rafinat al automobilului pentru a-l înzestra cu cele mai bun calităţi de manevrabilitate din clasă, agilitate excepţională şi răspuns excelent. Iniţial, BMW X2 va fi lansat cu trei variante de motorizare, varietate care va fi extinsă după doar câteva luni la un total de patru combinaţii de motor pe benzină/transmisie şi cinci de motor diesel/transmisie.
Sportivitate pe toate drumurile Numitorul comun al tuturor modelelor BMW X2 este un şasiu îmbunătăţit care transferă agilitatea imensă şi dinamismul motoarelor BMW pe şosea, oferind astfel o bază excelentă pentru o experienţă impresionantă a condusului. Răspunsul automobilului poate fi adaptat printr-o simplă apăsare a comutatorului Driving Experience Control, care permite conducătorilor să aleagă între modul implicit COMFORT, modul ECO PRO de sporire a eficienţei şi modul SPORT. Setarea preprogramată, disponibilă prin modul SPORT, oferă automobilului un răspuns şi mai dinamic al direcţiei şi al sistemului de propulsie.
Dacă este specificată opţiunea Dynamic Damper Control (inclusiv o reducere a gărzii la sol cu 10 mm), suspensia automobilului poate fi ajustată şi mai precis la preferinţele şi cerinţele individuale.
Suspensia M Sport, disponibilă standard la modelele BMW X2 M Sport şi M Sport X (opţional pentru modelul X2 de bază) vine include un reglaj mai ferm al arcurilor şi amortizoarelor. De asemenea, modelele BMW X2 echipate cu suspensia M Sport au garda la sol redusă cu 10 mm pentru o ţinută de drum şi mai sportivă.
Rulmenţii special adaptaţi ai barei antiruliu, care vin cu suspensia M Sport şi Dynamic Damper Control, oferă un nivel sporit de sportivitate şi dinamism.
Transmisie cu dublu ambreiaj şi tracţiune integrală inteligentă xDrive În primul rând, noul model va fi lansat cu motor pe benzină pentru BMW X2 sDrive20i (consum mediu mixt: 5,9-5,5 l/100 km, emisii CO2: 134-126 g/km)*, plus variantele diesel X2 xDrive20d (consum mediu mixt: 4,8-4,6 l/100 km, emisii CO2: 126-121 g/km)* şi X2 xDrive25d (consum mediu mixt: 5,3-5,1 l/100 km; emisii CO2: 139-133 g/km)*. Varianta pe benzină este echipată cu transmisia sportivă Steptronic cu şapte trepte, cu dublu ambreiaj, care se remarcă prin schimbarea rapidă a vitezelor şi funcţionarea foarte eficientă, ceea ce contribuie la nivelul redus al emisiilor CO2. Motorul de 2,0 litri, cu patru cilindri şi putere de 141 kW/192 CP, oferă performanţe remarcabile. Sprintul de la 0 la 100 km/h durează 7,7 secunde, iar viteza maximă este de 227 km/h.
Ambele modele diesel sunt echipate cu sistem inteligent de tracţiune integrală xDrive ca dotare standard. Dotarea integrală Hill Descent Control permite BMW X2 să menţină automat o viteză dorită pe coborârile abrupte, asigurând un control direcţional optim în situaţii dificile.
Eficienţă excelentă şi aerodinamică de top Motorul diesel de 2,0 litri aflat sub capota modelului BMW X2 xDrive25d generează o putere de 170 kW/231 CP şi un cuplu maxim de 450 Nm. În ciuda faptului că emite doar 139-133 g CO2/km* în ciclul de consum combinat, vârful de gamă diesel pentru BMW X2 ajunge la 100 km/h cu start de pe loc într-un timp impresionant: 6,7 secunde. Ambele motoare diesel sunt conectate cu transmisia Steptronic cu opt trepte. Toate modelele cu transmisie automată pot fi comandate opţional cu clapete de schimbare a vitezelor pe volanul sport, permiţând ca agilul BMW X2 să fie condus într-un mod şi mai sportiv.
Cu un coeficient aerodinamic Cd de doar 0,28, X2 xDrive20d este unul dintre cele mai eficiente aerodinamic modele din întregul segment. Generează o putere maximă de 140 kW/190 CP şi are emisii CO2 de doar 126-121 g/km* în ciuda cuplului de 400 Nm.
Alte variante atractive ale BMW X2 vor fi adăugate în portofoliul modelului Sports Activity Coupé în prima parte a anului 2018 – sub forma variante X2 sDrive18i cu motor cu trei cilindri şi a variantelor X2 xDrive20i, X2 sDrive18d şi X2 xDrive18d – toate cu motoare cu patru cilindri.
Puterea modelelor pe benzină variază de la 103 kW/140 CP pentru X2 sDrive18i (cu transmisie manuală, consum mediu mixt: 6,3-6,0 l/100 km, emisii CO2: 144–138 g/km**; cu transmisia Steptronic cu şapte trepte, cu dublu ambreiaj, consum mediu mixt: 6,2-5,9 l/100 km, emisii CO2: 141–135 g/km**) până la 141 kW/192 CP pentru X2 xDrive20i (consum mediu mixt: 6,2-6.1 l/100 km; emisii CO2: 142–138 g/km**). Modelele diesel X2 sDrive18d (cu transmisie manuală, consum mediu mixt: 4,6-4,5 l/100 km, emisii CO2: 121-119 g/km**; cu transmisie Steptronic cu opt trepte, consum mediu mixt: 4,7-4,5 l/100 km, emisii CO2: 124–118 g/km**) şi X2 xDrive18d (consum mediu mixt: 5,2-4,8 l/100 km, emisii CO2: 137–128 g/km**) oferă 110 kW/150 CP.
* Datele de consum se bazează pe ciclul de testare EU şi pot varia în funcţie de dimensiune anvelopelor alese. ** Datele de consum sunt provizorii, sunt bazate pe ciclul de testare EU WLTP şi corelate la valori NEDC. Pot varia în funcţie de dimensiune anvelopelor alese.
Sisteme de asistenţă În ceea ce priveşte BMW, un lucru vine întotdeauna în prim-plan într-un automobil conectat: misiunea condusului.
Interacţiunea intuitivă dintre conducător şi automobil constituie baza conectivităţii de top. Noul BMW X2 oferă conducătorului trei moduri diferite de a interacţiona cu automobilul, deoarece cea de-a şasea generaţie a conceptului de control iDrive completează acum familiarul controler iDrive, dar şi cu opţiunea de control vocal cu procesare a limbajului natural şi ecran tactil pentru display-ul central.
“Ne-am concentrat pe prezentarea căilor de interacţiune ale clienţilor cu automobilul prin intermediul afişajelor într-un mod atractiv şi coerent, precum şi prin utilizarea lor intuitivă”, explică Gernot Schmierer, director de design al experienţei utilizatorului în cadrul BMW Group Design. “Cu BMW X2, oferim clienţilor noştri şansa de a interacţiona cu automobilul în modul în care se simt cel mai confortabil. BMW X2 utilizează funcţionalitatea tactilă opţională şi Head-Up Display opţional pentru a oferi clienţilor o experienţă de primă clasă în această categorie de automobile.”
Utilizare şi afişare intuitive Specificaţia standard pentru fiecare BMW X2 include un monitor de control de 6,5 ţoli (16,51 cm). Acesta este actualizat la un ecran tactil de 6,5 ţoli (16,51 cm) sau 8,8 ţoli (22,35 cm) dacă este selectat un sistem de navigaţie. Conceptul de afişare este conceput pentru a oferi conducătorului un rezumat rapid al celor mai importante informaţii, de exemplu, prin intermediul panourilor care apar în meniul principal al monitorului. Dacă este specificat un sistem de navigaţie opţional, display-ul asigură şi comenzi tactile.
Pentru un grad mai mare de siguranţă şi confort în BMW X2, există opţiunea de BMW Head-Up Display complet color, care proiectează toate informaţiile de condus importante şi citirea sistemului de navigaţie/asistare pe parbriz şi, prin urmare, în câmpul vizual al conducătorului – la rezoluţie ridicată.
Sisteme de asistare a conducătorului: condus cu siguranţă, sosire relaxare Nu numai că BMW X2 oferă conducătorilor o gamă largă de sisteme de asistare a conducătorului, ci dispune şi de tehnologii avansate.
Sistemele de asistenţă bazate pe camere video disponibile pentru noul BMW X2 contribuie la asigurarea unei mai mari siguranţe în diferite situaţii de condus. Opţional, Driving Assistant include avertizarea la părăsirea benzii, afişarea limitei de viteză cu afişare a interdicţiei de depăşire, BMW Selective Beam cu asistent antiorbire al fazei lungi, precum şi avertizare în caz de coliziune şi de pietoni cu funcţia de frânare în oraş. În plus faţă de aceste funcţii, portofoliul Driving Assistant Plus oferă sistemul tempomat activ cu funcţia Stop & Go – care, între 30 şi 140 km/h, menţine viteza dorită introdusă de şofer şi distanţa de siguranţă faţă de vehiculele din faţă – şi asistentul de ambuteiaje. La viteze de până la 60 km/h, această funcţie preia de la conducător controlul de proximitate şi activităţile de menţinere a benzii de rulare pe autostradă. Asistentul de ambuteiaje utilizează asistenţa direcţiei pentru a menţine automobilul în mod fiabil pe mijlocul benzii, dar conducătorul trebuie să aibă cel puţin o mână pe volan pentru ca sistemul să funcţioneze.
Controlul distanţei de parcare şi camera pentru mers înapoi, ale cărei imagini sunt transferate pe Control Display, fac ca manevrele să fie mai precise şi mai confortabile. De asemenea, asistentul de parcare opţional ajută conducătorul să găsească şi să utilizeze spaţiile de parcare laterală.
Sursa: BMW Romania