Premiera in Romania: Un francez s-a dat cu motocicleta la metrou, pe Magistrala 4 in constructie
După ce s-a dat cu motorul în favelas din Brazilia, pe un roller coaster din Montaña Rusa, dar și la Castelul Bran, motociclistul francez care călătorește în toată lumea căutând cele mai spectaculoase locuri pentru trial freestyle, Julien Dupont, a revenit în România pentru un proiect unic în cariera sa.
Maverick, geniu sau nebun în toată regula, Julien “Julz” Dupont este un adevărat one-man-show pe motor care te surprinde la fiecare mișcare. Julien aplică filozofia parkour-ului în trial freestyle și spune că nu există niciun obstacol – fizic sau mental – care nu poate fi depășit de pe motocicleta sa. Asta ne-a demonstrat și pe șantierul unde se lucra la construirea Magistralei 4 – Laminorul – Străulești – a metroului bucureștean, care urmează să se deschidă în primul trimestru al acestui an. Timp de căteva ore, zona în construcție a devenit “terenul său de joaca”.
Periplul motociclistului a început chiar la intrarea în șantier. Utilajul „Sfânta Varvara“, care sapă noua magistrală de metrou din Bucureștii Noi, forează, toarnă şi montează un tunel de 500 de metri în 30 de zile, trona impunător asupra locului. Provocările unui astfel de loc erau multiple, iar în scurt timp, experimentatul rider a găsit întrebuințare plăcilor din beton, mașinăriilor cu roți mari, moto stivuitoarelor sau țevilor din metal efectuând sărituri, mergând pe o roată sau folosindu-le ca rampă de lansare pentru diverse trick-uri, specifice trial freestyle-ului.
Intrarea în stația de metrou a făcut-o pe șapa scărilor rulante, care avea o înclinație de 45 de grade, numai bună pentru câteva stop-uri pe roata din față și derapaje controlate la final. Peretele a fost și el întrebuințat drept wall ride, urcând cu motocicleta la aproape 2 metri de sol.
Punctul culminant a venit odată cu săritura peste un gol de 8 metri lungime, cu atât mai dificilă datorită perimetrului limitat care nu-i permitea să-și ia avânt.
Tunelul de metrou lung de 2,1 km în care șinele nu erau încă montate a fost preferatul lui Julien, încercând să ajungă cât mai sus în cercul cu un diametru de 6 metri.
„Este pentru prima oară când mă dau pe un șantier de metrou în construcție. Nu mă așteptam să găsesc atât de multe obstacole perfecte pentru trial freestyle și mă bucur că am putut folosi destul de multe. Cea mai dificilă a fost săritura peste golul lung de 8 metri. Și mai înspăimântător a fost faptul că dedesubt era linia de metrou, la aproximativ 6 metri mai jos”, spune Julien.
În fiecare an, Julien îți alege cele mai non-conformiste locații pentru realizarea proiectului său „Ride the World”, până în acest moment, ajungând în peste 60 de astfel de locuri.