Raliul Brasovului s-a terminat; de-acum vine, cu adevarat, primavara!
Prima etapa a Campionatului National de Raliuri, organizata la finalul saptamanii trecute, la Brasov, s-a incheiat, asa cum de altfel a si inceput, intr-o nota de implinire si nedisimulata bucurie.
Pro-X multumeste organizatorilor, in special d-lui Bela Stoica, celorlalti parteneri principali: Tess Brasov, Mobil 1 si Coresi Shopping Resort, sportivilor si echipelor care i-au sustinut si, nu in ultimul rand, spectatorilor care, prin prezenta si atitudinea lor au facut din acest eveniment o adevarata sarbatoare a motorsportului romanesc.
Dan Daniliuc, Manager General Pro-X: “Acest moment a marcat pentru noi o premiera: a fost prima competitie majora, la care Pro-X a participat, in mod activ, ca partener oficial. O facem din pasiune pentru sport, pentru performanta, pentru cei ce iubesc acest sport (si nu sunt putini). Ne-am straduit sa ne ridicam la nivelul impus de un astfel de eveniment si sunt convins ca am reusit.”
Tess Rally 45 Pro-X a inceput la putine grade, s-a desfasurat in conditii bune, insa, evident nu se va incheia curand. Povestile si imaginile cu si despre acest raliu vor exista multi ani, de-acum incolo.