Rusia ar putea interzice importul de autoturisme dacă Occidentul va impune noi sancțiuni
Rusia ar putea să-și înăsprească restricțiile vizând produsele provenite din statele occidentale, fiind posibilă chiar interdicția importului de autoturisme, dacă SUA și Uniunea Europeană vor impune noi sancțiuni Moscovei, informează un articol publicat luni în cotidianul rus Vedomosti
La mijlocul lunii iulie, premierul rus Dmitri Medvedev a semnat un decret prin care se interzice ca statul și autoritățile publice din Rusia să cumpere autovehicule produse în străinătate, în ideea de a-i sprijini pe producătorii locali. Interdicția vizează autoturismele pentru oficialii de rang înalt, transportul public, vehicule pentru situații de urgență, precum și echipamente pentru agricultură și construcții.
Potrivit unor surse citate de Vedomosti, Rusia are în vedere în prezent interdicția, totală sau parțială, a importurilor de autoturisme occidentale. Cu toate acestea, noua interdicție nu se va aplica autoturismelor produse în Rusia de constructorii auto străini. Producătorii Ford, Volkswagen, Ford Renault, Toyota și Hyundai Motor Co au uzine în Rusia. Vedomosti adaugă că propuneri vizând noile măsuri au fost trimise deja președintelui Vladimir Putin spre analiză, însă o decizie vizând adoptarea de noi sancțiuni nu a fost luată încă.
În prima jumătate a acestui an, vehiculele importate au reprezentat 27% din vânzările de autoturisme pe piața din Rusia, în timp ce camioanele importate au reprezentat 46% din vânzări, iar în cazul autobuzelor 13% din vânzări au fost importuri.
Grupul auto Renault a semnat recent un acord care să îi permită să preia controlul la AvtoVAZ. Obiectivul alianței Renault-Nissan-Avtovaz este să controleze o cotă de 40% din piața rusească.
Sursa.