Stiri auto si sfaturi tehnice pentru pasionati.


SKODA AUTO a produs OCTAVIA în șapte milioane de exemplare

SKODA AUTO a produs OCTAVIA în șapte milioane de exemplare

Automobilul ŠKODA OCTAVIA cu numărul 7 milioane a ieșit de pe linia de producție a fabricii din Mladá Boleslav în 20 februarie. Istoria modelului a început încă din anul 1959. Apoi, la mijlocul anilor 90, prima generație a modelului modern ŠKODA OCTAVIA a fost primul model al mărcii dezvoltat sub umbrela Grupului Volkswagen.

De atunci și până în prezent, succesul modelului OCTAVIA constituie bazele pe care producătorul auto ceh își construiește succesul întregii companii. Astfel, ŠKODA a livrat 363.700 de unități din acest bestseller în anul 2019 și a lansat a patra generație OCTAVIA la Praga, în luna noiembrie a aceluiași an.

Michael Oeljeklaus, Membru al Consiliului de Administrație ŠKODA AUTO, responsabil pentru Producție și Logistică a evidențiat:
„OCTAVIA este esența mărcii noastre. Bucurându-se de succes încă de la mijlocul anilor 90, modelul a contribuit semnificativ la transformarea ŠKODA dintr-un lider de pe piața locală, într-un producător auto internațional important. De aceea, aniversarea aceasta reprezintă un eveniment extrem de special pentru noi și este încă o dată dovada muncii fantastice depuse de colegii noștri de la departamentul de Producție și Logistică.”

Dispunând de spațiu extrem de generos și tehnologie modernă, prima OCTAVIA din toate timpurile a uluit clienții încă din 1959. La momentul respectiv, a fost a opta ŠKODA echipată cu suspensiile independente pentru fiecare roată, care erau o noutate absolută la vremea respectivă și a fost totodată al optulea model al mărcii ŠKODA de după Al Doilea Război Mondial.

Denumirea OCTAVIA provine astfel din cuvântul latinesc pentru cifra opt: ”octo”. În 12 ani de producție (limuzina până în 1964, combi până în 1971), ŠKODA a construit aproximativ 400.000 de unități din modelul său cel mai popular.

Un bestseller cucerește lumea

În toamna anului 1996, la Salonul ‘Mondial de l’Automobile’ din Paris, ŠKODA a prezentat prima generație a modelului modern OCTAVIA: prima ŠKODA din segmentul automobilelor de talie medie lansat de mai multe decenii. A fost, de asemenea, primul model al producătorului ceh de automobile ce a fost dezvoltat integral sub umbrela Grupului Volkswagen.

‘Porsche al Estului’: SKODA 130 RS - 40 de ani de pasiune pentru viteză

‘Porsche al Estului’: SKODA 130 RS – 40 de ani de pasiune pentru viteză

Designul și spațiul generos al limuzinei au fost pe gustul publicului, astfel că în 1997, circa 61.000 de unități au ieșit de pe linia de fabricație. În anul următor, ŠKODA a produs peste 117.500 de exemplare, dublându-și aproape producția. Până în 2010, a fost fabricat un total de 1.440.000 de unități din prima generație OCTAVIA, în ultimii ani în paralel cu generația succesoare.

Odată cu a doua generație OCTAVIA, ŠKODA a inițiat producția internațională

ŠKODA a prezentat a doua generație ŠKODA OCTAVIA la Salonul Auto de la Geneva, ce a avut loc în martie 2004. Acest automobil a continuat povestea de succes a predecesorului și a impresionat cu designul său elegant atemporal și cu spațiul interior care a devenit chiar și mai generos. Portbagajul mare și tehnologia de ultimă oră au contribuit la rândul lor la cifrele mari de vânzări.

Alături de motoarele inovatoare pe benzină cu injecție directă, au fost oferite și noile transmisii cu șase trepte manuale și automate, inclusiv transmisia automată DSG cu dublu ambreiaj. Noua punte spate multi-link asigura confort, iar siguranța era optimizată de ABS, inclusiv asistentul pentru frânare ce era o dotare standard în Europa. Mașina era, de asemenea, echipată cu patru airbag-uri și tetiere active. Din a doua generație OCTAVIA, ŠKODA a construit în total circa 2.500.000 de unități.

În 2005 a fost lansată și producția modelului OCTAVIA II la unitatea din Aurangabad, India, iar în 2007, Volkswagen Shanghai (în prezent SAIC Volkswagen Automotive Co. Ltd.) a început să producă a doua generație OCTAVIA pentru piața chineză. Mai mult, din anul 2009, OCTAVIA a început să iasă și de pe linia de producție a Grupului Volkswagen din Kaluga, Rusia.

Lansarea celei de-a treia generații OCTAVIA

ŠKODA a prezentata a doua generație ŠKODA OCTAVIA în 2012 și a început producția acestui model în anul următor și în Ucraina și Kazahstan. În februarie 2017, producătorul a revizuit în detaliu modelul, rafinându-i considerabil designul. Odată cu lansarea serviciilor sale on-line mobile ŠKODA Connect, OCTAVIA oferea în premieră mai multe soluțiile de conectivitate interesante, avansate și variate. Până în prezent, ŠKODA a construit circa 2.600.000 de exemplare ale modelului OCTAVIA din a treia generație.

skoda superb 2015

A patra generație și-a sărbătorit premiera mondială în 11 noiembrie 2019

A patra generație a bestseller-ului ŠKODA a fost lansat în premieră la Praga, în 11 noiembrie 2019. Noua OCTAVIA este mai spațioasă, mai sigură, mai bine conectată și mai atractivă ca niciodată. Modelul de bază al gamei ŠKODA a devenit acum mai lung și mai lat decât predecesorul și are un portbagaj chiar și mai mare, plus un caracter și mai emoțional, grație noului limbaj de design ŠKODA.

Noul concept al interiorului combină spațiul extraordinar cu funcționalitatea excelentă, la care sunt adăugate și materialele de calitate superioară și mai multe noi detalii ingenioase. Totodată, dotările inovatoare de conectivitate și noile sisteme de asistență oferă acum niveluri chiar și mai înalte de confort și siguranță.

(Visited 7 times, 1 visits today)




Cartea de salvare a propriului autoturism






Alegeti si alte stiri                                                           






Articole din pagina principala





Modelul lunii


Autovehiculul lunii este Skoda 130 RS !



DIVERTISMENT AUTO

‘Porsche al Estului’: ŠKODA 130 RS – 40 de ani de pasiune pentru viteză



Povestea ŠKODA RS a început în 1974, cu mașinile de curse ŠKODA 180 RS și ŠKODA 200 RS. Legendara ŠKODA 130 RS din anii 1970 și 1980 a fost una dintre cele mai de succes mașini sport din acea perioadă. Producătorul de automobile din Republica Cehă a lansat ŠKODA Octavia RS drept primul model RS din noua eră, în 2000.

1974: ŠKODA 180 RS și 200 RS – mașini spectaculoase de curse

ŠKODA a utilizat pentru prima dată în 1974 abrevierea RS pentru a denumi un model. Automobilele de curse ŠKODA 180 RS și 200 RS sunt considerate a fi mașinile RS originare. Motivul dezvoltării lor a fost dorința de a concura în clasele prestigioase și de volum mai mare ale curselor auto, precum și dorința de a aduce pe pistele de curse mărci care aveau succes la vânzări la nivel internațional.

După o pregătire de numai o jumătate de an, în primăvara anului 1974, ŠKODA lansa trei modele supersport (un 180 RS și două 200 RS), care concurau pentru prima dată într-o competiție oficială de motorsport în luna iunie a aceluiași an, cunoscute apoi drept ŠKODA Rally. “Modelele ŠKODA 180 RS și 200 RS reprezentau intrarea mărcii în raliurile de înaltă clasă,” spune Michal Velebný, Restoration Workshop Manager la Muzeul ŠKODA ...









Mecanica si sfaturi tehnice


Stiri si informatii tehnice