Asociatia Judeteana de Automobilism Sportiv Brasov lanseaza reprezentantelor sexului frumos o invitatie pentru a serba Ziua Femeii intr-un cadru inedit, la Tess Women Rally.
Alaturi de partenerii Tess, Pell Collection si Avon, organizatorii brasoveni propun un traseu de indemanare pentru doamnele si domnisoarele pasionate de condus si promit o zi de 8 martie plina de surprize, cu trei saptamani inainte de Tess Rally 44, etapa care aduce debutul sezonului national de raliuri.
Intrecerea, deschisa pentru toate reprezentantele sexului frumos care detin permis de conducere, va avea loc in data de 8 martie, la sediul companiei TESS din Ghimbav, iar inscrierea in concurs este gratuita. Competitia este destinata automobilelor de serie larga, fara modificari specifice intrecerilor de indemanare, iar participantele vor fi impartite in patru grupe, in functie de gabaritul automobilului cu care participa afirma News Brasov, ca sursa citata.
Cele mai rapide participante vor fi rasplatite cu premii speciale, oferite de partenerii Tess Women Rally, iar dintre castigatoarele de grupa, cea mai tehnica participanta, in viziunea unui juriu alcatuit din piloti din Campionatul National de Raliuri, va primi un premiu special.